• Revoluţia votului începe cu tine

    Dacă spui acum aceste trei lucruri simple, cine aude vocea ta?

    Aproape 30 de ani de libertate de a alege,

    Aproape 7 mandate prezidenţiale,

    Aproape 4 preşedinţi...

    Fiecare atât de aproape de promisiunile sale...

    Şi totuşi atât de departe de îndeplinirea lor...

    Acum, la aproape 30 de ani de la „Revoluţia din decembrie '89”,

    E timpul pentru o nouă revoluţie: cea a votului!

    Foloseşte principala armă a unui cetăţean într-o democraţie:

    VOTUL! Votează-ţi viitorul tău şi al copiiilor tăi!

    Indiferent că votezi pentru sau împotriva cuiva sau chiar împotriva tuturor

    Eşti liber să alegi! Eşti liber să votezi! Pe 10 şi 24 noiembrie!

    Eşti liber să strigi: „VREAU PREŞEDINTE!”

    O campanie împotriva încremenirii civice, marca Gândul & Mediafax!

    #vreaupresedinte

DEZBATERE PONTA - IOHANNIS. Candidatul ACL avertizează că Ponta va deschide puşcăriile dacă ar ajunge preşedinte: „Va promulga legea AMNISTIEI şi GRAŢIERII şi ne trezim înapoi cu toţi corupţii şi condamnaţii ALBIŢI”

12 nov 2014 427 afisari
DEZBATERE PONTA - IOHANNIS. Candidatul ACL avertizează că Ponta va deschide puşcăriile dacă ar ajunge preşedinte: „Va promulga legea AMNISTIEI şi GRAŢIERII şi ne trezim înapoi cu toţi corupţii şi condamnaţii ALBIŢI”

Unul dintre motivele pentru care Victor Ponta a fost criticat de contracandidatul său a fost legea amnistiei şi graţierii. În opinia lui Klaus Iohannis, dacă Victor Ponta va ajunge preşedinte, această lege va fi promulgată, iar consecinţele vor fi majore.

”În cazul în care contracandidatul meu va fi ales preşedinte, a doua zi în Parlament va fi aprobată legea amnistiei şi graţierii, iar noul preşedinte domnule Ponta o va promulga şi ne vom trezi în societate înapoi cu toţi corupţii şi condamnaţii care acum sunt fie condamnaţi, fie cercetaţi, acum albiţi”, a declarat liderul liberal, la B1 TV.

Apoi, Klaus Iohannis a făcut recensământul pesediştilor acuzaţi de corupţie, numindu-i pe Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Cătălin Voicu, Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu, Miron Mitrea, Dan Nica, Dan Şova şi alţii, care aşteaptă legea amnistiei şi graţierii.

În replică, Victor Ponta i-a cerut contracandidatului său să-i ceară demisia deputatului PNL Mircea Roşca. În plus, Iohannis a venit cu o altă propunere.

”Haideţi să facem o treabă între bărbaţi. Mâine se convocă Parlamentul, poimâine intrăm şi respingem legea amnistiei şi graţierii şi dăm liber la toate cercetările şi arestările”, i-a propus Iohannis.

”Eu sunt total împotriva acestei legi, nu cred că România are nevoie acum de o lege a amnistiei şi graţierii. PNL a votat împotriva acestei legi de prima dată când a venit PSD-ul pe şest cu această lege. Noi am oprit în ultimul moment acest act normativ de care România nu are nevoie, dar de care PSD are nevoie”, a adăugat el.

Alte articole recomandate

Comentarii