Primăriile din Capitală au multiplicat formularele de declaraţii pe propria răspundere

Primăriile din Bucureşti au multiplicat mai multe formulare ce conţin declaraţii pe propria răspundere care trebuie semnate de persoanele care votează în altă localitate decât cea de domiciliu, după ce la mai multe secţii de votare acestea s-au epuizat, fapt ce a dus la formarea unor cozi.
"În acest moment, primăriile din Bucureşti au multiplicat mai multe astfel de formulare care au început să fie distribuite la secţiile de votare unde era nevoie, această acţiune desfăşurându-se, conform legii, cu mijloacele proprii ale primăriilor", a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, potrivit Agerpres.
Dajbog a mai spus că necesarul de formulare a fost stabilit în funcţie de numărul utilizat la alegerile precedente, iar pe parcursul procesului electoral preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare trebuie să solicite din timp suplimentarea numărului de formulare în momentul în care constată că acestea sunt insuficiente faţă de numărul de alegători, precizează sursa citată.
Până la ora 17.00, prezenţa din Bucureşti până la ora 16.00 era de 34,77%, mai mult faţă de cele 32,42 procente din 2009.
Alte articole recomandate
-
De la nuntă, direct la secţia de votare pentru alegerile prezidenţiale...
-
Ion Ţiriac nu a putut vota în Franţa. Ce a făcut: ''Am găsit că e...
-
Cozi de sute de oameni la secţiile de votare. Diaspora şi studenţii...
Comentarii
