Când văd ce faceţi, nu sunt mândru că sunt român, ba chiar mi-e puţin ruşine

Aş vrea să fiu şi eu mândru că sunt român şi să mă unesc cu mic cu mare, aşa cum ne îndeamnă domnul Victor Ponta în campania sa electorală. Iată de ce nu pot să mă unesc şi să mă mândresc decât cu unii, iar cu alţii să închid ochii şi să îmi ţin stomacul tare.

Nu sunt mândru că sunt român atunci când văd politicieni care conduc România agresiv, arogant şi care mă mint în faţă râzând, aşa cum au făcut Victor Ponta, Titus Corlăţean sau actorul-ministru Bogdan Stanoevici când au vorbit despre românii pe care i-au împiedicat să voteze în străinătate, fie cu bună ştiinţă, fiindu-le frică de votul lor, fie din pură incompetenţă organizatorică. Nu pot accepta ca un politician să le spună rânjind acelor oameni care au stat cu orele la coadă, în faţa unor funcţionari neputincioşi şi depăşiţi de situaţie, că sunt agitatori, trimişi de Băsescu, „les casseurs” sau plătiţi de adversarii politici.

Nu sunt mândru că sunt român când văd femei care ocupă postul de primar al unui mare oraş din România şi care se transformă în ţaţe vitriolante, precum Lia Olguţa Vasilescu, care a postat pe pagina de Facebook următorul mesaj: „Toate televiziunile sunt în delir că au ieşit 2000 de inşi în stradă. Aşa şi? Mâine suntem capabili să strângem 20 000, fără probleme, doar la Craiova. O facem şi noi? Facem război civil sau îl convinge cineva pe mutu ăla să iasă la dezbatere, să îl vadă lumea ce are în cap?”.

Nu sunt mândru că sunt român când văd că, de frica unor manifestaţii curate, iscate dintr-o furie legitimă a unor oameni umiliţi şi cărora li s-a încălcat flagrant un drept fundamental, cel de a vota, un partid mare şi puternic precum PSD recurge la mizerie, aşa cum am văzut duminică la Braşov: scoate în stradă oameni amărâţi, mulţi dintre ei bătrâni sau copii, puşi să strige la comandă şi să aplaude docil, ca pe vremea lui Ceauşescu. Nu pot decât să remarc că, la o scară mult mai mică, procedaţi exact ca Putin în Rusia.

Nu sunt mândru că sunt român atunci când văd că un întreg minister se chinuie să nu îşi facă datoria şi insistă să facă pe analfabetul într-ale legislaţiei, aşa cum o face MAE refuzând să suplimenteze numărul secţiilor de vot din străinătate, chiar şi după ce judecătorii de la Biroul Electoral Central le spune că doar ei pot face acest lucru şi le desluşeşte legea pe litere.

Nu sunt mândru că sunt român atunci când văd două doamne de partid care merg într-o biserică din Paris, aşa cum au făcut-o deputatul PSD Cătălina Ştefănescu şi şefa PSD Diaspora, Stela Arhire, promiţând cărţi şi sprijin comunităţii româneşti de acolo, în schimbul voturilor lor.

Nu sunt mândru că sunt român şi nici că sunt jurnalist, când văd că există televiziuni de ştiri care nu suflă o iotă despre nişte proteste care au împânzit ţara şi unde au ieşit în stradă mii de oameni, nescoşi cu autocarul de vreun partid. Iar dacă o fac, doar împroaşcă jeg.

Toate aceste lucruri scârbesc pe mulţi pentru că sunt false, fabricate şi provin din frica unor politicieni speriaţi. Nu ştiu dacă un român care votează sincer cu Victor Ponta poate privi aceste lucruri şi să spună că totul este în regulă. Doar dacă nu cumva e membru de partid sau este ireversibil spălat pe creier de televiziuni de partid.

Nu pot să fiu mândru decât atunci când privesc în altă parte.

Sunt mândru că în România apatică, scârbită, acrită şi coruptă de astăzi, mai pot să văd momente ca acelea de sâmbătă seara, din Cluj, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Oradea sau Bucureşti. Să văd tineri furioşi sincer şi legitim pe ceva, care urlă sau se îneacă cu lacrimi de indignare.

Sunt mândru că există români plecaţi din România, care îşi mai găsesc timpul şi nervii să iasă să protesteze în străinătate, pentru un drept dintr-o ţară pe care au părăsit-o, ca să studieze sau să muncească în condiţii mai bune decât le poate oferi ceea ce numesc acasă.

Includeţi-i, domnule Victor Ponta, şi pe aceşti oameni în proiectul vostru de Mare Unire, în loc să vă trimiteţi subalternii politici să scuipe pe ei şi să recurgeţi la metode sovietice de contracarare. Abia atunci, poate, o să vă creadă şi alţii.

Andrei Luca POPESCU

Comentarii