SONDAJ. Va rămâne Victor Ponta premier şi în 2015?

2 ian 2015 213 afisari

Odată cu pierderea alegerilor prezidenţiale de către PSD, s-a pus problema demisiei lui Victor Ponta din fruntea Guvernului, cu atât mai mult cu cât liberalii au discutat deja de preluarea puterii.

După ce a fost în fruntea a patru guverne consecutive,  Victor Ponta ar împlini, pe 7 mai 2015, trei ani de când este premier. Preluarea puterii de către USL s-a făcut forţat, în 2012, printr-un val de migraţii politice în Parlament şi prin demiterea Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu, la mai puţin de trei luni de la învestire.

După alegerile prezidenţiale din noiembrie, pe care PSD le-a pierdut, s-a pus problema unei demisii a lui Victor Ponta din fruntea Executivului şi din fruntea PSD, însă situaţia a rămas neschimbată.

Chiar şi aşa, atât noul preşedinte, Klaus Iohannis, cât şi liberalii, au pus pe masa discuţiilor şi subiectul preluării puterii în Parlament, cel mai probabil în 2015. Până acum, PNL nu a strâns noi partide cu care ar putea forma o nouă majoritate, iar Guvernul Ponta IV a primit un vot de încredere destul de consistent, fiind votat de 377 de deputaţi şi senatori.

SONDAJ. Va rămâne Victor Ponta premier şi în 2015?

Comentarii