"Subsemnatul. Destinul cetăţeanului român e ca numele său să fie întotdeauna însoţit de acest prefix"

5 nov 2014 431 afisari

Ştefan Moişanu, tânărul din Iaşi care în octombrie a publicat pe Facebook un manifest devenit viral - It’s not you, it’s me -, atrage din nou atenţia cu un articol publicat pe blogul personal.

Ieşeanul în vârstă de 33 de ani a comentat pe marginea evenimentelor de duminică, 2 noiembrie, făcând referire în mod special la declaraţiile pe proprie răspundere pe care românii au fost obligaţi să le completeze pentru a putea vota pe listele speciale.

Redăm în continuare articolul integral semnat de Ştefan Moisanu, cu titlul „Subsemnatul”:

„Destinul cetăţeanului român e ca numele său să fie întotdeauna însoţit de acest prefix. Unele popoare au Mr/Ms/Mrs, noi avem subsemnatul/subsemnata. Este încă o formă prin care statul îţi arată dispreţul. Viaţa românului este marcată de mii de asemenea foi pe care le completează şi care toate îi aduc aminte cât de puţine drepturi are şi cât de multe bice are statul pentru a-l lovi dacă nu se supune.

Găsesc jignitor ca în momentul solemn al prezentării la vot să mi se pună în faţă o foaie din categoria subsemnatul.De ce primul lucru pe care îl văd când intru într-o secţie de votare e o hârtie care aminteşte de codul penal şi infracţiuni şi mi se bagă sub nas ca pe vremuri în închisorile comuniste?

Oare de ce toţi inchizitorii, toţi dictatorii din lumea asta, de mii de ani încoace, au satisfacţia asta bolnavă de a obţine o semnătură pe foaia care îţi anulează demnitatea?

Oare care ţară îşi mai dezbracă cetăţenii de orice demnitate şi îi tratează ca pe o masă de ocnaşi exact în momentul în care îi cheamă la cel mai intim exerciţiu democratic: votul. Şi nu e o exagerare, în legile noastre îţi pierzi dreptul de a vota doar după o sentinţă definitivă. Cu o singură decizie izvorâtă din cerebelul primitiv şi ticălos al birocraţiei, milioanele de români ce au votat pe listele speciale au fost asimilaţi unor infractori al căror drept de a vota este pus la îndoială.

Să nu uitaţi asta peste două săptămâni.”

La începutul lunii octombrie, Ştefan Moişanu a publicat pe pagina sa de Facebook un mesaj care s-a viralizat, devenind un manifest în care toţi cei care trăiesc dezamăgirea faţă de sistem, faţă de stat, de politicieni, de interese se regăsesc. La fel cum se regăsesc în vorbele sale toţi cei care au trăit cel puţin odată umilinţa în faţa vreunui ghişeu al unei autorităţi, au încercat să îşi dezvolte o afacere, să ia un împrumut, ori să câştige o licitaţie sau un proiect „pe bune”.

„Nu mai merge. Tot am încercat, am crezut că pot, dar am obosit. Vreau să ne despărţim. Eşti o ţara minunată şi sunt convins că într-o zi vei face un alt cetăţean foarte fericit. Dar eu trebuie să plec până nu îmi pierd minţile”, scria el atunci.

Întreg manifestul lui Ştefan, precum şi un interviu acordat gândul pot fi citite aici.

Comentarii