Ultimul glonţ al lui Klaus Iohannis

Nouă ore. 540 de minute. 32.400 de secunde. Atât i-a trebuit amatorului de dezbateri-experiment Iohannis să redevină calculatul Iohannis, capabil să tragă, cu forţă, în minge. Nouă ore din care numai vreo trei, adunate, în şedinţe la partid. Acelaşi staff ignorat cu o zi înainte, căruia Klaus Iohannis nu i-a spus măcar ce are de gând, darămite să îl consulte, a pus laolaltă liste cu corupţi, bibliorafturi cu scrisori şi, poate cel mai important, şi-a înţeles candidatul lăsându-l să-şi respire încrederea în el însuşi. O pregătire sumară, aproape în pripă, s-a văzut de departe. Nu e nevoie decât să scoţi o listă de corupţi ai PSD şi ea depăşeşte cu mult timpul, răbdarea pe care încă le mai avem. Nu trebuie decât să pui pe masă un talon de pensie de 4 lei să înţeleagă şi premierul care o plăteşte că pensia nu-i totuna cu venitul minim garantat despre care oricum, cu o zi înainte, o întrebase pe Rovana Plumb. Nu-i greu să-i pui lui Victor Ponta de şapte ori aceeaşi întrebare – „Convocăm mâine Parlamentul să picăm legea amnistiei şi graţierii?” – ca să obţii măcar două răspunsuri care se contrazic.

Şi totuşi, Klaus Iohannis, fără să fi pierdut dezbaterea, a ratat momentul. Nu acel „Hai să ne apucăm de treabă” va rămâne în memoria colectivă după această seară şi nici cuvintele episcopului Iuliu Hossu, citite, nu citate, la final, de Victor Ponta. Cu răsuflarea tăiată, mulţi, puţini, cei care s-au uitat la dezbaterea Ponta-Iohannis au aşteptat, la final, mingea de meci.

„Credeţi în Dumnezeu, domnule Iliescu?”, a întrebat, în 1996, Emil Constantinescu şi a câştigat. "Măi, ce blestem o fi pe poporul asta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti?”, s-a tânguit Traian Băsescu în studioul TVR, umăr la umăr cu Adrian Năstase, şi a ieşit primul. Cu “Domnule Geoană, aţi fost aseară la Vântu?”, acelaşi Băsescu a tras o tuşă groasă peste campania din 2009.

În locul glonţului de argint, Klaus Iohannis a tras, azi, un glonţ orb. „Nu doresc să vă întreb nimic, domnule Ponta. Ar suci un răspuns care nu ar corespunde realităţii”, s-a oprit, tacticos, exact la linia fină dincolo de care spectatorul neşcolit în legea amnistiei şi graţierii, în incompatibilităţi, în plagiate care nu se judecă la Curtea Supremă îşi desumflă nările încet, fără să se fi răcorit, nici măcar prin decenţă.

Vă întrebaţi, poate, dacă avea vreun glonţ, fie el şi firav. Avea. Iohannis a plecat din sediul de partid cu câteva variante. A mers pe a lui. Cum a mers pe mâna lui şi refuzând, până acum, orice simulare de dezbatere, cu uşile închise. A făcut-o în 2004, prevăzător, Băsescu. A făcut-o apoi în 2009, scuturat straşnic de propria aroganţă în confruntarea cu Crin Antonescu. A făcut-o, precaut, Mircea Geoană. Klaus Iohannis a spus „nu”.

După 9 ore comprimate, azi, în cea mai scurtă zi, Iohannis a recuperat, dar nu pare să fi câştigat. Ultima şansă să tragă glonţul de argint este mâine, dacă la TVR chiar nu se poate, la Antena 3. Pe teren advers, acolo unde stafful său a vrut să îl ducă direct, sărind primele trei dezbateri predesenate de PSD, Iohannis poate merge până în inima pământului sau se poate opri, cu un rictus, în faţa porţii de la Cotroceni.

Decizia se ia la noapte. Înainte însă de a se întoarce în Modrogan, Klaus Iohannis a strecurat la B1 semnalul de final. „Oricum, am terminat campania”, i-a spus lui Victor Ponta, ultimul pregătit să se oprească înainte de a pune în sacoşa de partid şi cel din urmă vot. S-a terminat oare? Cât e ceasul?

Anca SIMINA

Comentarii