Votez în România cu ochii spre Ungaria. O ţară poate fi salvată dacă Viktatorul e descoperit la timp

Mi-am dat seama pentru prima dată cât de important este votul în anul 2000, atunci când în turul doi la prezidenţiale au intrat Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. Aveam 16 ani, eram în clasa a X-a, şi am avut emoţii mari pentru România. Eram prea mic pentru a-mi putea exprima opţiunea electorală şi mi-a părut tare rău că nu aveam încă atunci acest drept al oamenilor mari. A fost pentru mine, la fel ca pentru mulţi alţi români, un moment dificil, în care răul cel mai mic trebuia să câştige lupta electorală.

De atunci nu am ratat niciodată ocazia de a vota, fie că a fost vorba de alegeri locale, legislative sau prezidenţiale. E prea periculos să nu te implici! Aş mai avea azi dreptul să votez, oare, dacă Vadim ieşea atunci preşedinte? Mă tem că nu. 

Am văzut de fiecare dată votul ca pe un glonţ, singurul pe care democraţia mi-l dă la un anumit interval de timp. Dacă nu îl folosesc sau îl irosesc, cei alături de care mă aflu în „luptă”, cu aceleaşi convingeri ca mine, ar putea pierde bătălia. Iar eu va trebui să trăiesc cu gândul că nu am făcut ceea ce trebuia pentru ca lucrurile să fie mai bune pentru ţara mea, că nu mi-am pus amprenta, mică, asupra timpului în care trăiesc.

Votez chiar dacă poate favoritul meu va pierde, votez pentru a avea dreptul să critic clasa politică, dar şi pentru a putea cumpăra mai multe lucruri de la supermarket cu aceeaşi sumă de bani. Ştiu că preşedintele nu are constituţional atribuţiile acestea care ţin de premier, dar simt, la fel ca foarte mulţi români, că, într-un fel, lucrurile astea sunt legate. Că dacă democraţia se degradează, viaţa noastră va avea de suferit. Votez, la fel ca mulţi alţii, sperând la un salariu mai mare şi pentru a avea cu ce să-mi plătesc rata la casă. Votez pentru a nu mă trezi cu o taxă pe internet ca în Ungaria, unde Viktatorul - care a călcat în picioare reguli şi instituţii şi a izolat ţara de lumea occidentală - a dat înapoi speriat doar după ce 100.000 de oameni au ieşit pe străzi. Votez pentru că simt că această corabie numită România, pe a cărei punte mă aflu, s-a înclinat prea mult într-o parte, iar eu mă aplec instinctual în direcţia opusă, în căutarea echilibrului. Votez pentru a nu-mi pierde dreptul de a vota din nou în viitor, liber.

Votez pentru că declinul unei societăţi nu se produce întotdeauna brusc, cauzat de un „cancer” descoperit prea târziu în ultimul stadiu, ci este o boală care îşi face efectul în timp, iar nepăsarea, dezinteresul, comoditatea, sunt principalele cauze ale acesteia.

Am mai spus-o: nu există albi şi negri în politica românească. Există doar multiple nuanţe de gri: unii sunt mai puţin nocivi decât ceilalţi. Important e să vedem semnele bolii la timp. De aceea, votez azi în România cu ochii spre Ungaria. O ţară poate fi salvată dacă Viktatorul e descoperit la timp.

(Adrian Popa)

Comentarii