CAMPANIA-EVENIMENT „VREAU PREŞEDINTE” MERGE MAI DEPARTE. Le mulţumim milioanelor de români care vor o Românie mai bună

Pe 8 septembrie Gândul a lansat campania-eveniment, „VREAU PREŞEDINTE”, în care i-a invitat la o amplă dezbatere în care vocea lor să fie cu adevărat auzită pe toţi românii care vor să participe la luarea deciziei, impunerea agendei relevante pentru cetăţean şi întărirea democraţiei. Gândul susţine că democraţia nu există în afara votului liber exprimat, iar o participare la alegeri a cât mai multor cetăţeni conferă legitimitate rezultatului scrutinului.
Pentru prima oară în mass media din România, le-am propus românilor care cred că au calităţile neceare pentru a fi un lider pentru ţară să se înscrie în cursa simbolică pentru preşedinţie. În urma provocării şi a testelor de etapă în competiţie, ca challengeri ai candidaţilor reali au rămas Nicuşor Dan, Miroslav Taşcu Stavre, Codru Vrabie, Cristian Enache, Cristian Leaţă şi Dragoş Ureche. Pe parcursul ultimelor luni, aceştia s-au confruntat cu candidaţii reali în dezbaterile VREAU PREŞEDINTE şi au comentat alături de jurnaliştii gândul evenimentele politice.
De asemenea, românii au ales într-un amplu sondaj cele mai importante calităţi ale preşedintelui: LIDER, CINSTIT, COMPETENT, ECHILIBRAT şi EDUCAT.
Nu ne-am oprit însă aici. Caravana VREAU PREŞEDINTE a străbătut întreaga ţară, iar românii şi-au transmis mesajul şi au arătat ce preşedinte vor să aibă pentru următorii cinci ani.
De asemenea, v-am invitat să participat la un experiment unic în România, să alegeţi „preşedintele internetului”. Exerciţiul la care v-am povocat să luaţi parte este justificat şi de o realitate statistică. În România, există 9.642.427 de utilizatori de internet, peste două treimi, respectiv 6.613.000, în mediul urban unde, la ultimele runde de alegeri prezenţa a fost inferioară celei din mediul rural, unde rata de penetrare a internetului este puţin peste 30%, respectiv 3.029.427 utilizatori.
Dacă înaintea turului I, urnele vituale au fost deschise o zi, înainintea turului II s-a putut vota timp de 100 de ore, într-un gest simbolic de susţinere a românilor din diaspora cărora, pe 2 noiembrie, uşile secţiilor de votare le-au fost închise în faţă, după 14 ore cât a durat procesul de vot, chiar dacă mii dintre ei aşteptau la cozi imense să voteze. De asemenea, a fost un gest simbolic pentru susţinerea unui vot corect atât în ţară. cât şi în străinătate.
Primul vot online organizat în România a avut peste 460.000 de vizitatori unici şi aproape 70.000 de voturi unice înregistrate online.
VOTEŞTI, locul de unde mesajul tău a fost transmis mai departe
În cadrul campanie VREAU PREŞEDINTE a fost lansat proiectul VOTEŞTI, în care românii şi-au putut face vocea auzită şi să-şi transmită mesajul mai departe.
VREAU PREŞEDINTE, în cifre
De la lansare, campania a înregistrat pe toate platformele sale aproape1.869.329 de vizitatori unici, 7.361.814 de afişări şi 4.512.476 de vizite. De asemenea, mesajele lansate în cadrul campaniei au ajuns la 5.894.558 de utilizatori de internet şi la 5.899.955 de utilizator de Facebook.
În social media, postările din cadrul campaniei au strâns peste 3 milioane de LIKE-uri şi au fost ditribuite de peste 120.000 de ori. În cadrul VOTEŞTI au fost generate peste 1.000 de afişe.
Pe parcursul campaniei Gândul a înregistrat o creştere de 80% a traficului din diaspora şi informaţiile au avut peste 1.250 de preluări în site-urile româneşti.
VREAU PREŞEDINTE a înregistrat cel mai bun rezultat pentru un produs de conţinut, în două luni de la lansare, 1.869.329 de vizitatori unici, potrivit SATI. De asemenea, Gândul este lider de consum editorial cu maxim istoric înregistrat de SATI: 3.250.359 de afişări pe zi. Totodată, Gândul este lider de piaţă pe vizitatori unici, pe rezultatele de trafic România şi în segmentul de ştiri generale. Maximul istoric pentru produs a fost de 759.978 de useri pe zi.
Alte articole recomandate
-
MEDIAFAX ZOOM: Klaus Iohannis, în imagini
-
Românii au votat pentru a alege „PREŞEDINTELE INTERNETULUI”
-
SONDAJ. Cum îi văd românii pe cei doi candidaţi: Iohannis, mai...
Comentarii
